„Ar putea să ...” se-ntoarce! De astă dată cu „o nouă zi liberă”, atent optimizată să ne ia-n colimator, după cum se reped să ne avertizeze titluri unul mai gureş ca altul. Bine că nu ne paşte o veche zi liberă, zic!

Aşa încât: băgând de seamă că ridurile alegătorului se adâncesc, iar îngrijorările de pe chip capătă nuanţe pământii, similare medicamentelor luate tot pe stomacul gol, parlamentarii au găsit leac pentru alegător, să-i fie bine, ca să - nu-i aşa? - nu-i mai fie rău. Ştiţi doar specia asta, parlamentaurus obraznicatorus, obişnuită să moară de grija mea, a ta, ba chiar şi a voastră, mai ales dacă e an electoral şi iată că e.

Dar mai bine să las vocea alesului să povestească singură, pe limba ei, cum a ajuns la concluzia că încă o zi liberă e tot ce ne lipseşte. Dar să nu lăcrimaţi, da? ... Sigur? Vă ţineţi tari, bine? I-auzi ia:

''În societatea actuală, timpul a devenit o resursă critică, atât la birou, cât şi acasă. 24 de ore par să nu mai fie suficiente, iar găsirea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională este o provocare din ce în ce mai mare. Muncim peste program şi facem sacrificii pentru ca cei mici să aibă o viaţă mai bună. Dar de multe ori lipseşte ce e mai preţios pentru ei: prezenţa fizică a părinţilor lor. Să le oferim celor mici timp de calitate şi amintiri pentru o viaţă'', spun parlamentarii în expunerea de motive.

Alo! Alooo! Ce faceţi, doamnă, cu batista aia? Păi, nu vorbirăm că ne abţ ... Cum? O puneţi pe ţambal? A, păi de ce nu spuneţi aşa, că m-aţi şi speriat, pe cuvânt!

Acuma, să nu care cumva să credeţi că grija parlamentarului s-a oprit aici, nţţ. Nici pomeneală. Grija parlamentarului e ca zdroaba la neutrini. Parlamentarul are suflet mare cât o pizza din centrul vechi  şi parlamentar nu s-a făcut ca să ceară peşcheşuri şi avantlâcuri, cum repetă  răii la televizor, ci ca să facă din alegători oameni şi din oameni oameni cu stare. În stare de orice. Inclusiv să creadă că parlamentarului nu doar de tine îi pasă, ci până şi de plodul tău. Plus că de plod îi pasă rău, rău de tot. Siiigur că da. Ori asta se vede tot din - ce frumos îi zice! - expunerea de motive:

''Lipsa părinţilor din cadrul acestor evenimente are implicaţii psihologice negative în dezvoltarea copiilor. În afara dorinţei de a-i face mândri şi de a primi aprecierea părinţilor, copiii au nevoie de susţinere în cadrul evenimentelor unde performează, evenimente care au o încărcătură emoţională ridicată şi reprezintă o sursă de stres pentru ei'', explică semnatarii, arătând că nu toţi angajatorii au disponibilitatea de a acorda o zi de concediu părinţilor de 1 iunie.

Iar unde nu vor angajatorii, las că pot parlamentarii. Ce oameni, domle! Şi când ai impresia că, pasămite nu le pasă, lor de fapt tot le pasă. Care nu pricepem, cu forţa dacă-i cazul şi tot ne vor binele! Cum le mai pasă lor că n-ajunge tati de la corporaţie să-l vadă pe ăla micu cum performează la serbare! Hai că m-am şi emoţionat, franjuri m-au făcut ăştia cu grija lor! Nici nu mai zic ce aveam de gând să mai propun ... Ei, las, nu mai insistaţi! ... N-ajunge că mi se preling literele-n obrajii tastaturii, chiar vreţi să mi se înoade în bărbie lângă mouse?

Uite, ca să nu rămân dator zic data viitoare, da? ... Cum ce? C-aş fi propus mărirea zilei: păi, de ce să mai aibă ziua doar 24 de ore dacă tot ni-s insuficiente şi tati nicicum nu scapă de la multinaţională, să dea fuga la grădi? Ia s-o facă parlamentarii de ... de ... cât să fie, ca să fie rotund, hai de 25, doar nu dau de la ei. Şi nici de la noi nu iau. Că 24 ăla oricum suna cam incomplet, zău. Sau mai bine de 30, merge? Bun, de 30 de ore să facă ziua şi să-nceapă aşa, pe la zece-unşpe, hai doişpe, să n-avem vorbe, da? Mai plouă, mai stă ploaia, să rămână timp şi de un grătar, nu? Bine, de-nceput aşa, zic. Dacă merge treaba, poate creşte şi la 40, n-am nimic împotrivă, dar noaptea în schimb s-o lase aşa. Că de noapte n-au pomenit nimic parlamentarii în expunerea de motive, născută, iată, fix în an electoral, ce chestie, ţi-ar fi trecut prin cap aşa ceva? Şi noaptea ştiţi cum e: nu era momentul când apărea ăl mai bun sfeşnic? ... Cum? Cum adică nu-i zice aşa? Păi, nu-i ăla care ne făcea bezna ţăndări, luminându-ne calea?  Da` cum îi zice? ... „Sfetnic”, zici? Auzi, poate vorbesc cu aleşii să-i zică sfeşnic, da?

# Dacă iese bine, şi săptămâna ar putea fi luată la rindea sau barem mângâiată cu şmirghel: cât să mai ţină şapte zile, când vreo zece mai că ne-ar ajunge?