Analiză KeysFin: În ultimii zece ani, cifra de afaceri a crescut în România cu 71%
Bilanţul ultimilor 10 ani de afaceri în România, arată un progres important al economiei locale, din perspectiva companiilor private, potrivit unui studiu anual realizat de KeysFin.
Astfel, cifra de afaceri însumată a companiilor nefinanciare din România a crescut cu peste 71% în perioada 2009-2018, ajungând la 1.452 miliarde de lei anul trecut. Pentru anul în curs, specialiştii KeysFin estimează că aceasta va fi de aproximativ 1.528 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 5% de la an la an (2019 raportat la 2018).
Mai mult, în perioada 2009-2018, numărul insolvenţelor a scăzut cu 59%, de la 19.600 până la 8.000,iar experţii KeysFin consideră că această tendinţă de scădere se va menţine şi în 2019, cu aproximativ 7.000 companii locale care vor intra în insolvenţă.
Studiul include cele 673 mii companii nefinanciare existente în 2018 în România, ale căror rezultate au fost analizate în funcţie de mai mulţi indicatori-cheie precum: cifră de afaceri, profitabilitate, lichiditate, forţa de muncă sau gradul de îndatorare. Din cele 673 mii de companii analizate, 658 reprezintă companii mari (cifră de afaceri mai mare de 50 milioane de euro), 8.400 sunt companii medii (cifră de afaceri între 10 milioane şi 50 milioane de euro), 44.600 sunt companii mici (cifră de afaceri între 2 milioane şi 10 milioane de euro), iar restul de 619,2 mii sunt microîntreprinderi (cifră de afaceri sub 2 milioane de euro). Companiile mari au însumat cea mai mare pondere din cifra de afaceri totală, respectiv 44%, însă, pe de altă parte, peste 25% din companiile din România (173.000) au avut cifra de afaceri egală cu 0 în 2018.
Dacia şi OMV, în topul cifrelor de afaceri
Conform aceluiaşi studiu, comerţul a rămas şi în 2018 cel mai mare sector economic al României, cu o cifră de afaceri de 564 miliarde de lei (38,9% din total). În top se mai află industria prelucrătoare, care însumează 384 miliarde de lei (26,4% din total), transportul – depozitarea, cu 88,7 miliarde de lei (6,1%), construcţiile cu 78,7 miliarde de lei (5,4%) şi energia şi gazele cu 60,3 miliarde de lei (4,1%). Acestea au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 1.176 miliarde de lei, care a reprezentat 81% din total în 2018.
În ceea ce priveşte companiile cu cea mai mare cifră de afaceri, Automobile Dacia SA se menţine pe primul loc şi în 2018, cu o cifră de afaceri de 24,7 miliarde de lei. Printre cele mai importante companii româneşti se mai numără OMV, prin OMV Petrom Marketing SRL (17,9 miliarde de lei) şi OMV Petrom SA (17,8 miliarde de lei), Rompetrol, prin Rompetrol Rafinare SA (14,1 miliarde de lei) şi Rompetrol Downstream SRL (10,9 miliarde de lei), Kaufland România SRL (10,9 miliarde de lei), Ford România SA (10,6 miliarde de lei), British American Tobacco România SRL (9,5 miliarde de lei), Lidl Discount SRL (7,8 miliarde de lei) şi Lukoil România SRL (7,5 miliarde de lei).
Conform studiului Keysfin, Bucureşti este centrul economic al ţării, având în vedere că 35,8% din cifra de afaceri a companiilor din România este realizată aici (519,3 miliarde de lei). O mare parte din companii au preferat să rămână aproape de Capitală, astfel că, pe locul 2 în topul judeţelor după cifra de afaceri, se află Ilfov cu 6,5% din total. Topul este completat de judeţeleTimiş (4,4%), Argeş (4,3%) şi Cluj (4,2%). Cele 5 judeţe au înregistrat, însumat, o cifră de afaceri de peste 800 miliarde de lei, care a reprezentat peste jumătate din total (55,1%) în 2018. (D.C.)




Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, din 30 martie, pune la dispoziția micilor producători un portal pentru a completa...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, din 30 martie, pune la dispoziția micilor producători un portal pentru a completa...
Ordonanța de Urgență A Guvernului, care prevede posibilitatea amânării ratelor la bancă până la o perioadă de 9 luni, a...
Ordonanța de Urgență A Guvernului, care prevede posibilitatea amânării ratelor la bancă până la o perioadă de 9 luni, a...
Bilanţul ultimilor 10 ani de afaceri în România, arată un progres important al economiei locale, din perspectiva companiilor private, potrivit...
Bilanţul ultimilor 10 ani de afaceri în România, arată un progres important al economiei locale, din perspectiva companiilor private, potrivit...
Conform studiului PayWell 2019, realizat de PwC, salariile brute în rândul companiilor private au crescut în medie cu 9,4% în...
Conform studiului PayWell 2019, realizat de PwC, salariile brute în rândul companiilor private au crescut în medie cu 9,4% în...
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 497 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria...
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 497 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria...