Tribuna
Sibiu Opera Festival, ediţia a XV-aȘ CONCERTUL ANIVERSAR CARMEN-PETRA BASACOPOL
Mihai POSADA
4510 vizualizari
Sibiu Opera Festival, ediţia a XV-aȘ CONCERTUL ANIVERSAR CARMEN-PETRA BASACOPOL
În perioada 11-30 septembrie, Filarmonica de Stat Sibiu organizează Sibiu Opera Festival, ajuns în acest an la Ediţia a XV-a. Între numeroasele manifestări muzicale din cadrul festivalului, la Biserica Evanghelică „Sf. Ioan" (Johanniskirche) din Sibiu a avut loc, vineri, 23 septembrie 2016, începând cu ora 19, un CONCERT ANIVERSAR CARMEN-PETRA BASACOPOL, dedicat împlinirii a 90 de ani de viaţă ai autoarei muzicii prezentate publicului cu acest prilej. Au participat: Paul Basacopol – bas, Cristian Vais – pian; invitaţi extraordinari: Mihaela Mingheraş – soprană (Franţa), Mihaela Stanciu – soprană, Valentin Vasiliu – bariton, Ion Ivan-Roncea – harpă.

Carmen Petra-Basacopol

 

Născută la 5 septembrie 1926 în Sibiu, Carmen Petra-Basacopol  este o distinsă compozitoare dedicată muzicii de cameră, autoare a peste 150 de opusuri pentru instrumentele preferate: harpa, pianul şi vocea umană. A compus muzică de teatru, vocal-simfonică, simfonică, de cameră, corală (peste 200 de lieduri şi coruri a capella) şi instrumentală. A studiat în paralel, absolvind cursurile facultăţilor de filosofie şi de compoziţie la Academia de Muzică din Bucureşti. A fost profesoară de muzică la Universitatea Naţională din Bucureşti, la Conservatorul Regal din Rabat (Maroc) şi la Universitatea „Spiru Haret“ din Bucureşti. Doctoratul în muzicologie la Sorbona – 1976, cu teza: „L’originalité de la musique roumaine à travers les ouvres d’Enesco, Jora et Paul Constantinesco. Laureată a premiilor Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Diploma de Onoare la Concursul Internaţional de Compoziţie de la Mannheim, Premiul Academiei Române pentru baletul „Mioriţa – 1980, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler – 2004.

 

Paul Basacopol

 

Absolvent al Academiei de muzică Bucureşti – 1988, secţia Canto, basul Paul Basacopol, născut la 27 aprilie 1964, a obţinut în anul 2004 doctoratul în muzică, cu titlul „Relaţiile între melos şi tipurile de personaje din creaţia lirică verdiană pentru voci grave. A debutat, în anul 1986, la Opera Naţională din Bucureşti, cu Don Alfonso din „Cossi fan tutte de Wolfgang Amadeus Mozart, rămânând, din acel an, solist al Operei Naţionale din Bucureşti.

Între distincţiile obţinute de Paul Basacopol se numără: Premiul I la concursul Naţional „Cântarea României“ – 1983, premiul I la Concursul Naţional „Gheorghe Dima“, Cluj – 1987, finalist al concursului Belvedere, Viena – 1992. Este fiul compozitoarei Carmen Petra-Basacopol.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna