În urmă cu 200 de ani, Occidentul descoperea uimit un oraş de piatră ascuns în deşert. Fusese căutat în van, ani de-a rândul, fiind unul din locurile biblice de importanţă. Era Petra, locul unde Moise a făcut apa să ţâşnească din stâncă, oraşul pierdut al Antichităţii. Azi, aşezarea uimeşte prin edificiile sale roşiatice săpate în piatră şi prin istoriile presărate de-a lungul a 3.000 de ani de istorie.
Încă din anul 1.200 î. Hr. este atestată locuirea permanentă a zonei unde se găseşte Petra de azi. Atunci, aşezarea a fost locuită de edomiţi, dar se pare că triburi ale horiţilor s-ar fi aşezat aici cu mult înainte. Unul dintre argumente rezidă chiar în provenienţa numelui acestui trib, de la termenul egiptean “khar”, adică “locuitori ai peşterilor”. În ceea ce priveşte denu­mirea oraşului, în vechile scrieri aceasta apare ca Petra, adică piatră în greacă sau Rekem / Rekem-Geya, aşa cum este pomenit în manuscrisele de la Marea Moartă şi în scrierile lui Titus Flavius. Se mai spune că oraşul Sela, adică piatră, pomenit în scrierile biblice, ar fi aceeaşi Petra. Mult mai sigure sunt datele istorice referitoare la Petra de după 312 î.Hr., an în care tribul nabateenilor îi ^ndep[r­tează pe horiţi şi se aşază aici. Capitală comercială Sub stăpânirea nabatee­nilor, Petra a înflorit, devenind punct de răscruce între drumurile ce legau Arabia, Egiptul şi Siria. Negustori cu caravane încărcate de măr­furi poposeau aici, iar Petra se transforma în centru co­mercial, cu o putere eco­no­mică tot mai mare şi edificii săpate în stâncă încep să se înalţe. Mai târziu, sub stăpâ­nirea edomiţilor, oraşul din piatră şi-a continuat ascen­siunea pe verticală, aşa că Petra îşi datorează statutul din Antichitate inventivităţii şi spiritului întreprinzător ale celor două populaţii. Punctul culmi­nant al dezvoltării a fost atins în ultimele decenii dinainte de începutul erei noas­tre, vreme în care Petra avea aproximativ 20.000 locuitori. La începutul erei noastre, Petra a fost cucerită de ro­mani şi, în scurt timp, intră pe pant[ descendentă. Rutele comerciale pe mare se dez­voltau tot mai multe, air cele pe uscat ocoleau oraşul. În consecinţă, Petra îşi pierde importanţa comercială. Două cutremure, petrecute în anii 363 şi 551, au deter­minat plecarea masivă a locuitorilor Petrei. Finalul vie­ţii în oraş a fost marcat după anul 663, odată cu invazia ara­bilor. În Evul Mediu, curiozitatea îi îndeamnă pe mulţi să viziteze ruinele Petrei, ba chiar devine loc de pele­rinaj pentru sultani. Descoperit de Occident Pentru Occident, Petra a fost vreme de secole oraşul pierdut al Antichităţii. Abia în 1812 a fost "descoperit" de către elveţianul Johann Ludwig Burckhardt, călător, geograf şi orientalist. În timp ce se afla în Siria, elveţianul a vizitat Palmyra, Damasc, Liban şi a făcut o serie de călătorii exploratorii în re­giune. Aşa a descoperit ve­chiul oraş Petra şi ruinele mult căutatului Al Khazneh, unul dintre cele mai impor­tante temple din oraş. Primele cercetări serioase asupra ruinele Petrei aveau să fie întreprinse abia în 1878-1879, de către R.E. Brunnow şi Alfred von Domas­zewski. În 1929, o echipă de cercetători a făcut a doua sesiune de cercetări serioase la Petra. Din păcate, desco­perirea oraşului nu a adus doar cercetători, ci şi hoţi care căutau comorile ascunse ale vechilor civilizaţii sau co­moa­ra faraonului pornit în urmă­rirea lui Moise. Asemenea incursiuni nefaste s-au bazat pe scrierile biblice şi pe numele locurilor. Se crede astfel că Petra este locul unde Moise a făcut apa să ţâşnească din stâncă şi locul unde se găseşte mormântul lui Miriam, sora lui Moise. Dar, ceea ce i-a atras pe hoţi a fost legenda care spune că aici şi-a îngropat o comoară faraonul pornit în urmărirea lui Moise. Locul unde a ascuns-o? Khaznat al-Fa­roun, adică Trezoreria farao­nului, un edificiu impunător aflat în Petra. Beduinii chiar au tras în pereţii din stâncă doar, doar se va revărsa aurul faraonului. Nicio comoară nu a fost gă­sită, în schimb s-a des­coperit altceva: rămăşite ale unui sistem impresionant prin care nabateenii reuşeau să colec­teze şi să gestioneze apa, aco­lo, în deşert. Diguri şi cisterne au fost săpate pentru a asigura locuitorilor Petrei un trai liniştit fără grija apei de mâine, chiar şi pe timp de secetă. Cutre­murul din anul 363 a distrus se pare acest sistem. Morminte şi palate săpate în piatr[ Pe mii de metri pătraţi au săpat în piatră locuitorii de odinioară ai oraşului Petra. Aşa au fost "construite" peste 800 de monumente, cunos­cute nouă. Al Khazneh este cel mai renumit dintre ele şi magnet pentru turişti, dată fiind frumuseţea şi legenda care îl înconjoară. Deşi tra­diţia orală şi denumirea vor­besc despre comori ascunse, cercetătorii spun că acest edificiu a fost, mai degrabă, templu sau mormânt regal. Din păcate, fotografii reali­zate în 1830 arată că, odată ce a devenit atracţie turistică, Al Khazneh şi-a pierdut mult din farmecul de odinioară, statui şi alte elemente orna­mentale fiind îndepărtate pentru siguranţa turiştilor. Magnet la turişti are şi Siq, drumul care duce la Petra şi care taie adânc în stâncă. Canalul de piatră măsoară 160 metri lungime, între 3 şi 12 metri lăţime şi are până la 80 metri înălţime. Teatrul nabateean a fost construit în primul secol d.Hr. în forma unui arc cu o deschidere de 95 metri. Teatrul are 45 de rânduri de scaune şi o capacitate de 7.000-10.000 de spectatori. În Petra există şi o biserică, devenită lăcaş de cult după transformarea unui mor­mânt. În mozaic şi marmură sunt reprezentate diferite animale, cele patru anotim­puri, zeii mărilor şi ai Pământului. Din 1985, oraşul Petra din Iordania se află pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar din 2007 e una dintre cele şapte noi minuni ale lumii.