Ziua Naţională a Republicii Austria a reunit o numeroasă asistenţă, la Hotelul Hilton, invitaţia fiind lansată de Consulul Onorific, Andreas Huber - gazda recepţiei oficiale oferite împreună cu Ambasada Austriei de la Bucureşti. În preambulul festivităţii, prim-violonistul Gabriel Tudorache, din cadrul Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti, a interpretat Imnurile Austriei şi României şi Imnul Uniunii Europene. Evenimentul a fost onorat, din partea Ambasadei Austriei, de Consilierul Benedikt Saupe (adjunct şef de misiune). Acesta a transmis celor peste 300 de invitaţi prezenţi mesajul Excelenţei Sale, Isabel Rauscher -ambasadorul Republicii Austria în România.


Reprezentantul Ambasadei Austriei a mai făcut scurte referiri la contextul internaţional focusând atenţia asistenţei asupra a două evenimente majore pentru cele două ţări, şi anume: la preşedinţiile consecutive ale Austriei şi României la conducerea Consiliului Uniunii Europene, precum şi la festivităţile dedicate marcării aniversării a 100 de ani de la întemeierea celor două state moderne (n.n. anume sărbătorirea celor 100 de ani de existenţă a Republicii Austria, respectiv sărbătorirea Centenarului România - prin înfăptuirea Marii Uniri). Printre personalităţile de marcă prezente la festivitate s-au numărat primarul Sibiului, Astrid Cora Fodor, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Sibiu, Christine Manta-Klemens şi Luca Marcel-Constantin, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România dr. Paul-Jürgen Porr. Au mai fost prezenţi: Erwin Josef Tigla- preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Caraş-Severin, senatori şi deputaţi, primari şi reprezentanţi ai instituţiilor de stat, precum şi Excelenţele lor monseniori şi înalţi prelaţi - reprezentanţi ai cultelor. Nu au lipsit nici reprezentanţii instituţiilor de învăţământ, de cultură, precum şi ai unor instituţii deconcentrate.
De asemenea, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din Sibiu şi din ţară, precum şi invitaţi de onoare din Austria.
Printre cei prezenţi s-au numărat şi ex-ambasadorul Austriei la Bucureşti, Excelenţa Sa, dr. jur. Christian Zeileissen, precum şi Thomas Gerlach - fost Consul General al Germaniei la Sibiu, împreună cu soţia, Manuela Gerlach.


Au mai participat landler-ii austrieci dornici să celebreze sărbătoarea Austriei dar şi a strămoşilor lor.
În această ambianţă, consul onorific Andreas Huber a mai fost onorat şi de prezenţa consulului Martin Thelen, aflat în vizită de "rămas bun", (având în vedere încheierea mandatului domniei sale, în calitate de consul al Republicii Austria în România).
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...