Vinerea trecută, Oranjeria din cadrul Palatului Brukenthal de la Avrig (fosta Reşedinţă de Vară a baronului Samuel von Brukenthal), a fost gazda evenimentul de lansare a volumului „scrisori – pentru când nimeni nu mai ascultă”, al tânărului catehet avrigean Ioan Vasiu. Manifestarea a atras o mulţime impresionantă de participanţi, localnici dar şi oaspeţi din alte părţi ale ţării şi chiar din străinătate.

Debutul manifestării a fost marcat prin lecturarea uneia dintre scrisorile lui Ioan Vasiu cuprinse în volum, moment deosebit de sensibil realizat de actriţa Maria, o prietenă a autorului. De altfel, evenimentul de lansare a acestui volum a mai fost presărat şi cu alte asemenea momente de lectură, actorul Paul, un alt prieten de-al autorului şi regizorul de teatru Mirona Ioana Tatu, susţinând cu acest prilej adevărate reprezentaţii artistice, foarte apreciate şi răsplătite cu aplauze călduroase de publicul prezent.

După ce a mulţumit tuturor pentru cinstea de a fi prezenţi la acest eveniment, Ioan Vasiu, vizibil emoţionat şi marcat de încărcătura momentului, a spus câteva cuvinte despre idea apariţiei acestui volum, conţinut şi întâmplările prilejuite de parcursul făcut până la strângerea tuturor scrierilor în această carte.

Apoi, printre mici glumiţe şi dojeni aproape părinteşti, protopopul Avrigului, pr. Vasile Gafton, cel care l-a înlocuit, într-un fel, la acest eveniment pe pr. Constantin Necula, autorul prefeţei volumului, a făcut o complexă radiografie a scrierilor cuprinse în volum. Printre altele, Vasile Gafton a spus:

“Cartea este importantă din mai multe privinţe. În primul rând, aş spune că, dacă rostul ei ar fi fost doar acesta de a vă aduna pe dumneavoastră toţi aici, şi-a atins scopul; pentru că nu-i puţin lucru să reuşeşti să aduni atâţia oameni… În momentul în care am fost invitat aici la masă, m-am gândit că totuşi, pentru a mă adresa unei mulţimi de felul acesta, trebuie să mă apuc să scriu o scrisoare, astfel fiind mai uşor să realizezi o adresare mai generală. Asta ar fi prima miză mare a cărţii: adresarea generală, ceea ce cred că e o chestiune benefică… Totuşi, aceasta implică şi un risc, pentru că dacă eu vreau să fac oamenii să asculte, nu le scriu, ci eventual strig. Dacă am scris o carte care trebuie să fie citită pentru a fi ascultată, atunci riscul se diminuează. Alegerea din seara asta a fost fericită; o lectură cu voce tare a cărţii ar determina ascultarea. În momentul în care vorbim despre ascultare, vorbim mai mult decât de auz; vorbim despre gândire, vorbim despre ceea ce lipseşte în egală măsură omului de astăzi. Urechi avem toţi, auzim toţi, problema este să gândim ce auzim. Gândirea aceasta a lucrurilor pe care le auzim, aşezarea lor în faţa unei instanţe supreme într-o încercare de autoanaliză, a unui examen de conştiinţă, pe care, cum scria şi autorul, trebuie să-l facem seara, în intimitate. Este seară, este intimidate şi Ioan Vasiu îşi face exacemenul de conştiinţă, în faţa dumneavoastră şi a noastră, a tuturor. E un soi de spovedanie publică, un soi de “autorăstignire”…

Cea de-a doua miză a cărţii este individuală şi e generată de faptul că noi, pentru a fi convinşi că existăm, dacă trăim într-o societate a imaginii, trebuie să ne vedem. E, noi nu ne vedem prea des decât dacă ne uităm în oglindă. Ca să avem totuşi certitudinea că existăm, trebuie să ne auzim, trebuie să ne ascultăm. Ioan Vasiu cred că a scris această carte pentru că vrea să se audă, pentru că voia să aibă certitudinea că existenţa lui se arată pe fondul lumii acesteia dar se arată nu atât vizual, deşi o face şi în acest fel, precum se arată auditiv. Vorbeşti şi îţi dai seama că exişti, asculţi ceea ce vorbeşti… În momentul acela, inevitabil, auzindu-te, trebuie să te asculţi pentru că trebuie să gândeşti ceea ce ai spus. Mai rămâne să încercaţi şi dumneavoastră să citiţi această carte cu voce tare. Cine ştie, poate că o să vă confundaţi la un moment dat, vocea cu vocea autorului, gândurile cu gândurile autorului, pentru că exerciţiile acestea de autoanaliză ne fac să ne dăm seama cât de multe avem în comun”.

La finalul evenimentului, Ioan Vasiu ne-a mărturisit următoarele:

“Cartea e mai mult decât un copil de suflet şi atunci mi+a arătat-o editorul şi am văzut coperta, l-am “certat” cu blândeţe spunându-I că mi-a umplut cartea de inimioare. El mi-a răspuns că mi-a făcut cartea aşa cum sunt eu. N-am încercat decât să împrăştii cuvinte şi dragoste, să sensibilizeze lumea, să caute înăuntrul fiecăruia. Mai mult decât a surprins părintele Necula în prefaţă nici nu aş putea zice. Am vrut să aduc liniştire, chiar dac dragostea îţi aduce tulburare, vreau ca această carte să îi liniştească, să îi ducă pe toţi cei ce o s-o citească într-o lume din afara lumii ăsteia…”.

Prefaţa volumului este scrisă de preotul Constantin Necula, care ne scrie şi pe coperta cărţii următoarele: „Veţi citi scurte gânduri – scrisori, un soi de seminţe de meditaţie strecurate în cuta de ţărână a vieţii fiecăruia dintre noi, ascunse în densitatea unei iubiri fără sfârşit ce-l îndeamnă de Ioan Vasiu să ne scrie. Suntem destinatarii efortului său, aşa cum Dumnezeu este mesagerul acestei liniştite vecernii de cuvinte. Există un mod de a scrie frust, cuminte şi incisiv deopotrivă, calm şi precipitat, ca o Lumină de seară. Liniştea care scăpără din gândurile ivite din cartea aceasta poate să vă lumineze sufletul cu tandreţea unei astfel de linişti”.

Volumul „scrisori – pentru când nimeni nu mai ascultă” a apărut la Editura Filos şi este recomandat de Radio România Cultural.