Cum se dezvoltă comerţul electronic pe timp de criză, care este impactul situaţiei actuale asupra dezvoltării sociale şi umane în mediul rural românesc – sunt doar două dintre întrebările la care cadre universitare şi specialişti în domeniul economic au oferit răspunsuri în cadrul Conferinţei naţionale cu participare internaţională organizate la Sibiu de Universitatea „Alma Mater”.
Din Italia, Serbia, Republica Moldova şi România s-au reunit la Sibiu în jur de 150 de specialişti ca să dezbată provocările pentru ştiinţă şi cercetare în perioade de criză. De altfel, aceasta este tema Conferinţei naţionale cu participare internaţională, organizate la Sibiu de Universitatea „Alma Mater”, la sfârşitul săptămânii trecute.
Lucrările conferinţei s-au desfăşurat pe secţiuni: ştiinţe economice, drept şi ştiinţe administrative, ştiinţe sociale şi politice, protecţia mediului, alimentaţie publică şi economia şi managementul resurselor naturale, filologie etc. Printre temele abordate s-au numărat: Politica monetară şi creşterea economică în România, Managementul riscului în organizaţia bancară, Dezvoltarea serviciilor pentru agricultură în România, Turismul balnear – direcţie prioritară de dezvoltare durabilă în Ocna Sibiului, Gestionarea capitalului uman în perioadă de criză economică, Calităţile unui lider de mare performanţă, Management comparat în România, China şi Rusia, Riscurile finanţării proiectelor de mediu, Performanţe şi factorul uman în instituţiile publice, Educaţia morală şi crizele lumii contemporane, Resursele naturale ca alternative ale combustibililor fosili, Insecuritatea alimentară, Provocări în domeniul comunicării interculturale etc. La ediţia din acest an a Conferinţei au fost înscrise 146 de lucrări.


Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...