Tribuna
"Prietenii Mocãniței" se luptã sã redea Vãii Hârtibaciului glasul mocãniței: "Vom putea face curse regulate dupã ce vom achiziționa locomotiva noastrã"
Andra MARINESCU
6247 vizualizari
Au trecut 15 ani de când glasul mocãniței de pe Valea Hârtibaciului se aude tot mai rar. În unele sfârșituri de sãptãmânã prietenii ei, un grup de tineri care doresc sã îi reînvie amintirea, ea repornește cursele, cu un tren închiriat de la o companie privatã din Hunedoara, cu care organizeazã excursii pe cei opt kilometri, dus - întos, între Cornãțel și Hosman. Împreunã, vor sã redea Vãii Hârtibaciului rãsunetul mocãniței, cumpãrând o locomotivã și recondiționându-i traseul. Dar visul lor nu e așa aproape de îndeplinire, pentru cã au nevoie de oameni alãturi de ei.

CREDIT FOTO: Asociaţia "Prietenii Mocăniţei"

Mocãnița a circulat ultima oarã sãptãmâna trecutã, cu ocazia zilelor ei organizate de Asociația "Prietenii Mocãniței". Acum, nu se știe când glasul îi va fi auzit din nou pentru cã mocãnița nu are trenul ei. "Depinde de disponibilitatea acelei companii. Anul viitor ne propunem sã aducem din nou mocãnița la Cornãțel, cel puțin în luna septembrie. Cât despre cursele regulate, le vom putea face doar dupã ce ne vom achiziționa locomotiva noastrã, fie ea Diesel în primã fazã. Dar pentru asta avem nevoie mai întâi sã construim un adãpost pentru ea, la Cornãțel. Astfel, avem nevoie de o formã de control asupra terenului din Gara Cornãțel. Proprietatea terenului face deocamdatã obiectul unei neînțelegeri vechi în cadrul CNCFR, iar pentru rezolvarea acesteia este nevoie de implicare politicã", spune Mihai Blotor, președintele Asociației "Prietenii Mocãniței", într-un interviu acordat TRIBUNEI.

Au alergat pentru visul lor

Drumul este lung pânã la îndeplinire, dar plin de speranțã. Sunt multe de fãcut, spun cei care iubesc mocãnița, devenitã o emblemã a județului Sibiu. Cãlãtorii mocãniței nu mai au nici salã de așteptare în gara de la Cornãțel, aceasta fiind închiriatã în urmã cu câțiva ani. "Avem, totuși, acces la cele douã camere ale biroului de mișcare, iar pentru recondiționarea acestora am alergat și au alergat mulți la Semi­ maratonul din acest an. Prima dintre ele a fost recondiționatã înaintea Zilelor Mocãniței, care s-au desfãșurat pe 17 - 18 septembrie, în sensul cã s-a refãcut instalația electricã, s-a reparat tencuiala veche și s-a zugrãvit, totul cu materiale și prin metode tradiționale, de cãtre o echipã de meseriași de pe Valea Hârtibaciului, care se ocupã cu restaurarea monumentelor istorice", mai spune Mihai Blotor. Potrivit acestuia, va urma mobilarea ei, apoi cea de-a doua camerã va fi recondiționatã. "Sperãm ca pânã la trenurile anului viitor sã fim pregãtiți pentru a primi turiștii în interiorul gãrii", mai adaugã președintele asociației.
Iar dacã viitorul va fi unul frumos pentru mocãnițã, poate fi vorba despre extinderea cursei ei? "Extinderea curselor peste sectorul de 7 km dintre Cornãțel și Hosman, la care lucrãm în prezent, este fezabilã doar în cazul rezolvãrii problemelor de proprietate ale cãii ferate, astfel încât sã putem accesa fonduri mai substanțiale. Doar prin voluntariat și micile sponsorizãri pe care le primim nu ne putem întinde mai mult. Gândiți-vã cã trebuie sã ne ocupãm și de clãdiri, material rulant sau întreținerea traseului deja funcțional", ne-a mai precizat Mihai Blotor.


.

 

Furtul, o problemã

Povestea mocãniței a fost tristã înainte de a-și avea prietenii de astãzi. Odatã ce linia a fost închisã în 2001, încet-încet, au început furturile, care vizau, în primul rând, elementele metalice, stâlpii de comunicație și materalele de construcție. "Prezența tot mai activã a voluntarilor pe linie și mediatizarea în presã a evenimentelor pe care le organizãm a redus semnificativ furturile mãrunte, dar continuã, însã, tentativele de distrugere a monumentului istoric - mocãnița de la nivel înalt. Amintesc doar devalizarea depoului mocãniței de anul trecut, care a fost, însã, opritã prin implicarea societãții civile și a presei locale. Facem apel, așadar, cãtre oricine observã o neregulã pe traseul mocãniței sã ne anunțe, pe noi sau organele abilitate (Poliție, Direcția de Culturã Sibiu). Cei care doresc sã se implice și în refacerea mocãniței au posibilitatea sã ni se alãture ca voluntari. Ieșim în fiecare sâmbãtã, iar în timpul verii și miercurea, dupã serviciu. Sau ne pot sprijini cu sponsorizãri sau donații de materiale sau unelte", este apelul președintelui Asociației "Prietenii Mocãniței".

CJ Sibiu: "Vom sprijini acest vis"

Printre colaboratorii ei, se numãrã Fundația Comunitarã Sibiu, dar și Consiliul Județean Sibiu, care cofinanțeazã evenimentele încã din 2015, prin Agenda Culturalã. De curând, "Prietenii Mocãniței" s-au întâlnit și cu Daniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu. "Am descoperit astfel un grup de entuziaști, care din anul 2008 își petrec o parte din timpul liber reparând și restaurând patrimoniul cãii ferate înguste care lega Sibiul de Agnita. În numele Consiliului Județean Sibiu le mulțumesc pentru munca lor și pentru eforturile depuse pentru a conserva si repune in funcțiune linia îngustã de tren. Mocãnița poate constitui în viitor una dintre atracțiile Vãii Hârtibaciului și poate contribui la dezvoltarea zonei, mai ales în cadrul unui proiect strategic de punere în valoare a "vãii verzi". Vom sprijini acest vis, iar în urmãtoarea perioadã mi-am propus sã contribuim în special la transformarea sa într-un proiect fezabil, care sã poatã fi cofinanțat din surse publice locale, naționale sau europene", spune aceasta.
La rândul sãu, deputatul Raluca Turcan îi felicitã pe tinerii care își fac timp sã punã în valoare un brand al Sibiului. "Îi felicit din toatã inima pe tinerii voluntari ai Asociației "Prietenii Mocãniței" pentru efortul și implicarea lor de a reînvia mocãnița și de a face din ea un brand turistic al Vãii Hârtibaciului. Situația proprietãții terenurilor nu este clarificatã și pe acest aspect am discutat cu președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Domnia sa le va oferi sprijin de naturã juridicã  pentru clarificarea situației proprietãții terenurilor. Ulterior, <> are nevoie sã fie inclusã într-un circuit turistic dezvoltat, susținut, și de aceea am inclus acest proiect atât în planul de dezvoltare județeanã a turismului cât și printre obiectivele turistice naționale pentru viitorul Guvern", ne-a spus și Raluca Turcan.

.

.

.

.

.

.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna