Cele mai sălbatice şi mai spectaculoase locuri din 13 parcuri naţionale ale României şi din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării pot fi "vizitate" până în 13 iulie în Piaţa Mică din Sibiu. Expoziţia aparţine fotografului Dan Dinu, care a surprins în cele 50 de fotografii, expuse pe panouri de mari dimensiuni, o "Românie sălbatică", asa cum este intitulată sugestiv şi prezentarea care ilustrează, de fapt, locurile pe care artistul le-a străbătut.
Deschisă permanent publicului, expoziţia reprezintă cea de-a patra etapă din cadrul turneului început încă din octombrie 2011 în Bucureşti şi care va continua în cele mai mari oraşe din ţară. Dan Dinu şi-a construit itinerariul de la Parcul Naţional Domogled la Valea Cernei, precum şi de la Retezat la Ceahlău sau de la Defileul Jiului la Delta Dunării.
Iniţiativa acestei expuneri a pornit de la dorinţa de a promova unicitatea plaiurilor româneşti. "Având în vedere că pasiunea mea pentru fotografie s-a născut în special din cea pentru natură, a fost pasul firesc să mă implic în acest proiect şi să fac aceste expediţii incredibile. Este o provocare, dar în acelaşi timp şi o responsabilitate uriaşă, deoarece potenţialul proiectului este unul fabulos, iar zonele sălbatice ale României au nevoie de această promovare, să fie cunoscute şi protejate", spune Dan Dinu.
Expoziţia face parte dintr-un proiect mai amplu, iniţiat de fotograf încă din 2010, ale cărui destinaţii sunt toate cele 28 de parcuri naţionale, naturale şi geoparcuri din ţară. Obiectivul principal este prima colecţie publică de fotografii de calitate din România, urmând ca site-ul www.romaniasalbatica.ro să devină o bancă de imagini cu cele mai reprezentative şi mai sălbatice peisaje.
În expozi\ia despre care vorbim, un ajutor necontenit l-au oferit cei de la World Wildlife Fund (WWF). "Problemele şi agitaţia zilnică ne acaparează atât de mult, încât deseori uităm să ne bucurăm de ceea ce există în jurul nostru. Prin această expoziţie ne propunem să le oferim tuturor vizitatorilor 50 de motive de a zâmbi, de a admira şi de a fi mândri de România", mărturiseşte Magor Csibi, director de Program WWF România.
Expoziţia îşi aşteaptă vizitatorii în Piaţa Mică din centrul Sibiului până în 13 iulie, cu imagini semnificative pentru definirea ei şi cu secretele-i peisagistice descoperite şi puse pe hârtie într-un contrast de culori.
Andra MARINESCU


Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...