Tribuna
Minor de la Centrul de Plasament, bătut de colegi pentru un telefon mobil
Laura BUCIU
2242 vizualizari
Minor de la Centrul de Plasament, bătut de colegi pentru un telefon mobil

Trei tineri sunt cercetați sub control judiciar sub suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni cu violență și furt. Cei trei, care au vârste între 17 și 28 de ani, l-au bătut pe un minor de la Centrul de Plasament Gulliver vineri, în jurul orei 16. Poliţiştii spun că , prin folosirea de violență, minorul de la Centrul de Plasament ar fi fost deposedat de telefonul mobil. Fapta ar fi avut loc la mică distanţă de Centrul de Plasament, astfel că minorul a mers şi i-a spus unui angajat al instituţiei ce i s-a întâmplat şi acesta a sunat la 112.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de la investigații criminale au stabilit că victima a fost agresată fizic de trei persoane, pe care le cunoaște, însă nu a putut preciza cu exactitate numele acestora. Cei trei suspecți i-au sustras victimei telefonul mobil”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.

Surse oficiale arată că unul dintre cei care l-au agresat pe tânăr ar proveni tot dintr-un centru de plasament şi de aceea victima l-a recunoscut.

Polițiștii sibieni au reușit identificarea celor trei persoane suspecte la scurt timp după producerea fapte. Tinerii au fost reținuţi pentru 24 de ore, apoi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă.

În dosar s-a dispus cercetarea celor trei bărbați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt ori complicitate la furt. 

sursa foto





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna