Ministerul Educaţiei: din această toamnă, în România vor funcționa şase școli-pilot pentru "România Educată". Școala Gimnazială Româno-Finlandeză din Sibiu este printre ele
Ministerul Educației anunţă că a aprobat funcționarea, începând cu anul școlar 2021-2022, a șase școli pilot, potrivit principiilor de reformă a sistemului de învățământ incluse în proiectul "România Educată”. Astfel, în cele șase școli-pilot elevii și profesorii vor avea parte de un proces de predare-învățare-evaluare mai apropiat de dorințele și nevoile fiecărei comunități și mai apropiat de cerințele și exigențele unui învățământ modern, de secol XXI, centrat în mod real pe elev, se arată întrun comunicat al ministerului.


"Componenta cea mai importantă pe care o avem în vedere în cadrul pilotărilor este
transformarea curriculară, adică modele curriculare și planuri cadru care să fie adaptate de
către școli în funcție de nevoile comunității și de resursele umane și materiale existente, care să permită proiectarea pe arii de învățare, nu pe discipline, și să se concentreze în mod real pe dezvoltarea unor competențe relevante, dar cu respectarea strictă a obiectivelor curriculare specifice fiecărui ciclu și a competențelor din profilurile de formare ale absolventului. Se vor pilota modele de predare-învățare în sistem blended learning, cu
predare alternativă cu prezență fizică și online, la intervale periodice, și modele noi de
evaluare narativă, în locul celei bazate pe calificative, care să reducă presiunea evaluării
asupra elevilor, în special în ciclul primar.
De asemenea, se va pilota înlocuirea tezelor semestriale cu un portofoliu semestrial al
elevului, construit pe baza unor criterii clare de evaluare prezentate fiecărui elev la începutul semestrului, acțiune prin care se urmărește evaluarea reală a progresului pe durata unui semestru, pornind de la competențe evaluate inițial și la final. La nivel liceal, se va pilota reorganizarea materiei din trunchiul comun la clasa a XII-a astfel încât, în semestrul al doilea, să permită elevilor să se concentreze pe materiile care sunt de interes pentru examenele de bacalaureat și de admitere la facultate, facilitând astfel dreptul elevului de a alege anumite discipline, drept ce poate fi extins ulterior la nivelul întregului ciclu liceal.
Toate inițiativele de pilotare aprobate au venit din partea unor unități de învățământ preuniversitar de stat și particular, care știu cel mai bine care sunt necesitățile și modalitățile prin care să ofere cele mai bune servicii educaționale comunităților lor. Au fost trimise inițial 20 de astfel de propuneri, din care cinci nu au finalizat procedura de depunere a documentației, iar din cele rămase unele au propus măsuri care nu necesitau derogări de la reglementările în vigoare sau nu aveau în vedere aspecte care să vizeze modernizarea educației în România", se arată în comunicat.
Au fost înscrise în programul de școli-pilot Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" din București, Școala Gimnazială "Dimitrie Cantemir" din Baia Mare, Școala Gimnazială nr. 1 din Curcani-Călărași, Școala Gimnazială "Ion Neculce" din Iași, Școala Gimnazială Româno-Finlandeză ERI din Sibiu şi Școala Gimnazială "Gheorghe Vernescu" din Rm. Sărat.
"Prin acest pas, se marchează începutul unei reforme profunde în domeniul educației din țara noastră. Pilotarea va fi monitorizată continuu de către Direcția Generală România Educată, iar modelele care se dovedesc de succes vor fi propuse spre scalare la nivel național, după eventuale adaptări suplimentare. De asemenea, programul de pilotare va continua și în anii următori, pentru a permite o evoluție continuă a sistemului de învățământ, care să reflecte
evoluția rapidă a societății în care trăim. Pentru a sprijini acest proces, în Planul Național de Redresare și Reziliență este prevăzută finanțarea a 60 de școli-pilot în următorii ani, finanțare care să permită inclusiv pilotarea unor modele noi de management al resurselor umane", se mai precizează în comunicat.


Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...