Tribuna
„Martiriul lui Horea şi Cloşca”, la Liceul din Mîrşa
Dan FRÂNCU
2011 vizualizari

Vineri, 27 februarie, începând cu ora 11, Centrul de Documentare şi Informare „Pinocchio” din cadrul Liceului Tehnologic Mîrşa va găzdui cea de-a V-a ediţie a Sesiunii Regionale de Comunicări şi Referate „Martiriul lui Horea şi Cloşca”.
Ediţia din acest an a acestei ac­ti­vităţi este dedicată come­morării a 230 de ani de la importantul eveniment din istoria românilor.
Manifestarea este adresată elevilor din clasele VIII – XII, iar organizatorii urmăresc prin aceasta  stimularea cunoaşterii mai aprofundate a diverselor evenimente ale istoriei naţionale şi conectarea elevilor la circuitul mai detaliat al informaţiilor istorice.
Participanţii vor avea la dispo­ziţie mijloacele tehnice necesare pentru prezentarea comunicărilor şi referatelor, iar la final, vor primi diplome/adeverinţe prin care să se certifice participarea la această activitate.
Vor participa elevi de la mai multe instituţii de învăţământ si­bie­ne, dar şi din judeţele învecinate.
Activitatea este organizată de Liceul Tehnologic Mîrşa în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna