La sfârşitul săptămânii trecute, Lazăr Zăhan şi-a lansat la Colegiul Naţional "Octavian Goga" Sibiu, în prezenţa unei numeroase şi selecte asistenţe, cel de-al treilea volum de poezie intitulat "Melancolii adiacente". Noua carte de versuri a lui Lazăr Zăhan trezeşte cititorilor o emoţie firească înnobilată de cea estetică. Ca şi volumele anterioare, "Oglinzi în amurg" şi "Orologiile înserării", poetul asigură un echilibru între atitudini existenţiale de marcă: apolinicul şi dionisiacul. Lazăr Zăhan îl preferă pe Valery şi ne propune un imaginar poetic croit pe "serbarea intelectului", în detrimentul sintagmei lui A. Breton "prăbuşirea intelectului". Titlul, reprezentat de un grup nominal, utilizează termeni aparţinând metalimbajului ştiinţelor - melancolii (psihologie) şi adiacente (geometrie) - pentru a sugera tema funda­mentală a cărţii: erosul îmbrăţişat/marcat de timpul inexorabil şi vorace. Volumul "Melancolii adiacente" reînvie plenar conceptul de "vizionar". Rimbaud considera că scopul poeziei este "să sosească în necu­noscut", "să vadă nevăzutul", "să audă neauzitul". Cartea, frumos ilustrată pe copertă, tot de autor, ne aduce aminte de adagiul horaţian - "Ut pictura poesis" şi emană spontaneitate şi sinceritate, sugestii plurivoce. Am observat, prin lectură, că autorul preferă traiectul eminescian şi aspiră spre neoclasicism, reluând teme şi motive clasice, mitologice, promovând armonia muzicală, cultul formei. Mai mult, un impuls modernist îl cucereşte pe Lazăr Zăhan atunci când decide să încifreze semnificaţiile, solicitând plenar convieţuirea intelectului în consonanţă cu afectivitatea. Aceste avatarii ne amintesc într-un fel de Barbu şi, mai ales, de Blaga. Am întâlnit în volum şi secvenţe de poezie orală ce exaltă erotismul, autorul probând faptul că este un bun mânuitor al stilurilor funcţionale, aşa cum Ioan Radu Văcărescu - pe bună dreptate - afirma că Lazăr Zăhan utilizează "o limbă românească impecabilă". Ca profesor de literatură română şi universală am observat, cu rară emoţie, că versurile poetului Lazăr Zăhan surprind şi un crepuscul al romantismului, despre care Baudelaire spunea: "Romantismul este o binecuvântare a cerului şi a infernului căruia îi datorăm stigmate eterne" (Apud Hugo Friedrich - "Structura liricii moderne"). Depozitar al mai multor curente şi maniere literare, Lazăr Zăhan rămâne original prin faptul că ne propune o poezie deschisă interpretărilor multiple conform formulei "opera aperta" a lui Umberto Eco. Şi exemplific: "Şi lumină erai/ca o răscumpărare de dimineaţă/ca un crâng de verdeaţă/când petalele zorilor/se răsfrâng a înviere.../Lumină să fie,/Lumină să fie..." Prof. Sergiu GODINĂ