Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, în parteneriat cu firma "Ensorce", intenţionează să pună bazele unei "comunităţi" în vederea derulării achiziţiilor pentru energie electrică şi gaze naturale, în cadrul unui grup organizat de societăţi.
Metoda şi-a dovedit viabilitatea şi eficienţa pe pieţele de energie din Europa Centrală şi de Vest (în Ungaria, spre exemplu, în anul 2015, s-au obţinut economii de peste 800.000 euro, pentru un grup de peste 100 de companii).
Miercuri, 2 martie, la sediul CCIA Sibiu a avut loc o întâlnire a executivului societăţii "Ensorce" cu reprezentanţi ai mediului de afaceri sibian.
Cu acest prilej, Gergely Török, director executiv al "Ensorce" a subliniat, în debutul expunerii sale, că "în România, 68 de parteneri au aderat la acest proiect, expresie a valabilităţii acestei iniţiative".
S-a arătat că, prin cumularea consumurilor individuale, membrii unei "Comunităţi de achiziţii" beneficiază de avantajele care decurg din iniţiativa comună, experienţa şi expertiza partenerilor fiind determinate în obţinerea celui mai mic preţ posibil şi a celor mai avantajoase condiţii. Astfel, prin achiziţia de grup, consumatorii, chiar dacă vor încheia contracte individuale cu furnizorul câştigător, vor putea profita de pe urma unei poziţii de negociere mai favorabilă, obţinând astfel condiţii preferenţiale.
În cadrul achiziţiei, consumatorii au şi posibilitatea negocierii clauzelor individuale.
Printre concluziile întâlnirii: prin "Comunitatea de achiziţii" se pot obţine preţuri mai avantajoase, faţă de cele negociate individual; întregul proces este derulat de către experţii "Ensorce"; achiziţia se derulează prin mijloace electronice, asigurându-se cele mai bune preţuri; serviciul se autofinanţează, costurile acestuia plătindu-se din economia obţinută.
Cei prezenţi au apreciat beneficiile unei astfel de iniţiative şi şi-au exprimat sprijinul pentru punerea sa în practică.




Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...