Într-o lume în care majoritatea oamenilor tinde să-i marginalizeze pe cei care suferă de un handicap, tocmai aceştia sunt cei care preiau ştafeta şi demonstrează că normalitatea este cea care îi defineşte. Asta au dovedit şi cei care fac parte din clubul pentru persoane cu dizabilităţi - Clubul Sportiv "Roţile Astrale", după ce ieri au susţinut un meci demonstrativ de baschet, în sala de sport a Şcolii Generale Nr. 1. Handicapul care îi ţine în căruciorul cu rotile nu-i împiedică să-şi trăiască viaţa la maxim, devenind astfel un exemplu pentru cei din jur.
În sala de sport a Şcolii Generale Nr. 1 răsună veselia poate mai puternic decât a făcut-o vreodată. Se anunţă sărbătoare, aşa că băncile de pe marginea terenului sunt ocupate de aproximativ 100 de elevi, susţinători ai celor care se vor duela pe teren. Partida de baschet face parte dintr-un program social spor­tiv, fiind organizată de preotul Nicolae Rusu, prin Mitropolia Ardealului, împreună cu fir­ma ATU şi şcoala care găzdu­ieşte manifestarea. "Dorim să realizăm o punte de legă­tură între persoanele cu diza­bilităţi, pentru a lesni comu­nicarea între ei şi, pe de altă parte, pentru a-i face cunos­cuţi comunităţii. Dorim să sensibilizăm opinia publică", spune preotul Rusu.

Modele demne de urmat
 Pe terenul delimitat de dungile albe se disting opt jucători în scaune cu rotile, împărţiţi în câte două echipe, una îmbrăcată în negru, cealaltă în crem. Absolvenţi de liceu, studenţi sau bărbaţi în toată firea, aceştia capătă de acum statut de sportivi. Uimesc prin vioiciune, astfel că nu observi chipuri îmbuf­nate sau priviri pierdute în zare, ci doar veselie, râsete şi întreceri în timpul antrena­mentului, toate în spirit de echipă. Handicapul nu-i o­preş­te să facă ceea ce îşi doresc. Cu ambiţie, perseve­renţă şi dorinţa de a realiza cât mai multe lucruri, s-au îndreptat şi către baschet, practicându-l din pasiune. "Am câteva emoţii. E fain. Întotdeauna eram pasionat de sport şi acum că am găsit baschetul sunt foarte fericit. Îmi place", spune Bogdan. L-am distins pentru expresia senină a feţei. Bogdan zâm­beşte cald şi, cu o uşoară timi­ditate, ne povesteşte despre el. A terminat Colegiul Economic "George Bariţiu", iar la 21 de ani spune că are pla­nuri măreţe pentru viitor, do­rindu-şi să se angajeze. De asemenea, îi plac activităţile comune, petrecând mult timp cu prietenii. La fel de bine dis­pus ne întâmpină şi Nico­lae Bogdan. Este student în primul an la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane şi din octombrie face parte din echi­pa de Baschet a Fundaţiei Motivation. În viaţa de zi cu zi nu se ghidează după vreun motto şi spune că situaţia în care se află nu este cea care l-a motivat să meargă mai departe. "Contează doar psi­hicul nostru, oamenii trebuie să vadă ceea ce suntem noi, nu persoana care se află în acest scaun. Prin acest sport vrem să demonstrăm că persoanele cu handicap pot să facă tot ce-şi doresc, nu doar să stea în casă la calculator", spune tânărul. De alt­fel, îi îndeamnă pe cei care sunt în situaţia lui să meargă să facă sport sau orice altă activitate, să nu petreacă timpul numai în casă.

Rezultatul nu mai contează, după ce aplauzele au curs o jumătate de oră
Arbitrul dă startul partidei şi cele două echipe îşi ocupă locurile în teren. Jucătorii pun mâinile pe roţi, împing puter­nic şi pornesc "bătălia". Echi­pa în negru se plasează mai bine, prinde mingea şi plea­că în atac. Primul asalt aduce cu el şi aplauzele publicului. Mingea se plimbă de la o echipă la alta şi intră destul de des în coş. Se joacă bine, pe contraatacuri, cu piruete şi lovituri de la depărtare, toate sub ochii spectatorilor. Aceştia, elevi mai mari, alţii mai mici, se bucură de spec­tacolul oferit, creând o atmos­feră încântătoare, prin aplau­zele, încurajările şi scandările numelor jucătorilor. În dreap­ta, câţiva elevi sar în sus de bucurie când unul dintre băieţi reuşeşte să puncteze. "Nu este prima dată când noi îi vizionăm şi îi susţinem. I-am mai susţinut şi la Sala Tran­silvania. Este foarte e­mo­ţionant. Îi apreciem pentru că au puterea să facă un sport şi nu s-au dat la o parte, luptă în continuare", spune Flavius, elev în clasa a opta, îndem­nându-i să nu se dea bătuţi şi să facă ce le place.
Deodată toată sala vuieşte de aplauze, scandând un nume: "MARIA! MARIA!". O fetiţă ocoleşte sala şi se îndreaptă către grupul care continuă să-i strige numele. "Îmi place să alerg cu căru­ciorul. Dar am obosit acum, am transpirat. Fug la tata. Pa!", ne spune Maria, după care împinge roţile cărucio­rului. Gândim că soarta a fost crudă cu ea, răpindu-i una dintre frumuseţile vieţii. Dar, la şapte ani, Maria, cu toată veselia ei, ne demonstrează că trăieşte într-o lume minu­nată. Zâmbeşte larg, ne pri­veşte cu ochii mari, după care merge să împărtăşească poveşti cu prietenii ei.
Între timp, partida se încheie, după 30 de minute de joc. Jucătorii se salută bărbăteşte, spunând că nu contează scorul, deoarece important a fost momentul. Unul câte unul se retrag pe margine, lăsându-i pe cei mici pe teren, cu toţii în că­rucioare cu rotile, fiind vre­mea ca aceştia să joace bocce. La final, jucătorii pri­mesc din partea organiza­torilor pachete cu alimente şi dulciuri. 
Nu este primul eveniment de acest gen organizat în cadrul clubului şi nu va fi nici ulti­mul. Părintele Rusu spu­ne că vor mai avea loc astfel de acţiuni, urmând să se des­făşoare un concurs de cross, prin care Biserica vrea să îndemne tinerii să facă sport.