Jurnalistul Grigore Cartianu, autor a mai multor volume despre Revoluţia din 89, a dezbătut, duminică, 7 decembrie, la Sibiu, o serie de probleme legate de marele eveniment care a marcat istoria României. Jurnalistul a adus cu el cărţile pe care le-a redactat referitor la evenimentele din decembrie 1989 şi a prezentat publicului secvenţe din filmul "Moartea Ceauşeştilor. Trei zile până la Crăciun".
Pe o zi morocănoasă de decembrie, cu ploaie măruntă, sibienii s-au adunat la Haller Cafe, pentru întâlnirea cu Grigore Cartianu. Aşezat la una dintre mese, jurnalistul a oferit, aproximativ o jumătate de ceas, autografe celor care i-au cumpărat cărţile. "Sfârşitul Ceauşeştilor", "Crimele Revoluţiei", "Teroriştii printre noi" şi "Cartea Revoluţiei", sunt cele patru volume în care jurnalistul tratează evenimentele petrecute în decembrie 1989, cărţi care au produs revelaţii şi au răsturnat percepţii. Pe lângă cele patru volume, Cartianu a adus la Sibiu şi volumul "Hagi", carte închinată lui Gheorghe Hagi, ajunsă la cea de-a patra reeditare anul acesta.
"La Sibiu nu se dădeau lupte grele, la Sibiu se murea"
În "ţara lui Iohannis"", aşa cum a numit jurnalistul Sibiul pe pagina sa de Facebook, Grigore Cartianu a vorbit, preţ de două ore, despre câteva episoade semnificative pe care le-a trăit în timpul Revoluţiei. Pentru început, prof. Univ. dr. Corvin Lupu a vorbit câteva minute publicului despre activitatea lui Grigore Cartianu, după care jurnalistul a intrat în rolul de povestitor. "Fiind la Sibiu, o să vorbesc mai mult despre Sibiu. Sibiul este un mare punct al loviluţiei din 1989", a spus jurnalistul. A amintit, mai întâi, despre oamenii împuşcaţi mortal sau despre cei care au fost răniţi în decembrie '89, spunând că Sibiul a fost al doilea oraş cu cele mai multe victime din ţară, după Bucureşti. "La Sibiu nu se dădeau lupte grele, la Sibiu se murea", a spus jurnalistul. Întâmplărilor avute loc la Sibiu în timpul Revoluţiei, jurnalistul le-a acordat un capitol întreg, de 50 de pagini, într-una dintre cărţile sale, intitulat, sugestiv, "Sibiu". Totuşi, despre evenimentele petrecute la Sibiu, Grigore Cartianu este sigur că mai multe ar avea de spus Corvin Lupu, lucruri pe care, cu siguranţă, le-ar putea reda în mai multe cărţi.
"Adevărul trebuie să-l spunem aşa cum este"
Grigore Cartianu a dus discuţia într-un punct în care le-a dat oamenilor de gândit, referitor la convingerile pe care le au faţă de cele petrecute în decembrie 89. Documentarea minuţioasă pe care a realizat-o referitor la eveniment l-a făcut să îşi dea seama că atunci se afla pe o pistă greşită. "În decembrie 89 nu a fost vorba de o fugă a lui Ceauşescu, ci de o evacuare. Adevărul trebuie să-l spunem aşa cum este chiar dacă spulberă convingerile noastre de la acel moment. Eu mi-am dat seama că am fost pe o pistă greşită", a mai spus jurnalistul. În continuare, a vorbit despre modul în care ziarele vremii au relatat despre eveniment, amintind, în acest context, şi de Televiziunea Română.




Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...