Tribuna
Două incendii de vegetaţie în Mediaş
Vasile ANTIPA
1401 vizualizari
Două incendii de vegetaţie în Mediaş

Două incendii de vegetaţie s-au produs în ultimele 3 zile în municipiul Mediaş. Primul incendiu a izbucnit sâmbătă pe strada Măgheranului, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Mediaş deplasându-se spre locul incendiului pentru localizarea şi stingerea focului. Luni în jurul orei 13.30, un puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit în spatele blocurilor de pe străzile Tineretului şi Păltiniş. Din fericire, nicio persoană nu a fost afectată de foc.
Pompierii reamintesc faptul că arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face numai pe timp de zi, în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite de către consiliile locale, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi sau zone împădurite asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii.Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton, ulei, etc. Este necesară, de asemenea, obţinerea prealabilă a permisului de lucru cu focul. Arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale poate avea ca efect poluarea gravă a mediului, respectiv a aerului, a solului şi dereglarea sau distrugerea ecosistemelor terestre. De asemenea, aceste tipuri de incendii pot afecta şi căile de comunicaţie (şosele sau căi ferate), fie punând în pericol participanţii la trafic, prin reducerea vizibilităţii şi producerea unor  accidente rutiere, fie aducând pagube infrastructurii feroviare.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna