Accident grav marţi după-amiaza pe raza localităţii Tălmaciu. Evenimentul s-a produs la intersecţia a două drumuri judeţene situate pe raza localităţii Tălmaciu, două autoturisme izbindu-se violent. Un şofer de 37 de ani din Racoviţa, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 105G, având direcţia de deplasare Tălmaciu – Avrig, ajuns în intersec\ia cu DJ 105 N Turnu Roşu – Tălmaciu, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar, iar pentru a evita impactul cu acesta a virat brusc şi s-a răsturnat în şantul din partea dreaptă a sensului de mers Tălmaciu –Avrig. „La intersecţia celor două drumuri judeţene pe care se deplasau autovehiculele nu sunt montate indicatoare rutiere de reglementare a priorităţii de trecere. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală gravă a unei pasagere precum şi rănirea uşoară a alteia. Conducătorii auto purtau centura de siguranţă în momentul producerii accidentului şi nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice”, explică inspectorul Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri.


Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...