Cernobîl”, iată un cuvânt care le trezeşte multora dintre români sentimente sumbre. Cu amintirea unuia dintre cele mai grave dezastre nucleare din istoria recentă a omenirii şi cu efectele sale nefaste se vor întâlni cinefilii joi, 20 martie, de la ora 19, la Cinemateca Astra Film. Explozia de la Cernobîl este rememorată prin intermediul filmului ”Cernobîl pentru totdeauna”, o coproducţie Belgia-Franţa care pune accentul nu doar pe explozia nefericită ci şi pe consecinţele accidentului nuclear asupra generaţiilor ce au urmat şi despre îngroparea unui subiect ce nu se vrea uitat.


Reactorul numărul 4
Regizorul Alain de Halleux ne duce înapoi în 1986, la Cernobîl, unde explozia reactorului 4 a centralei nucleare a însemnat un adevărat dezastru, resimţit pe aproape jumătate din continentul european. Efecte sunt vizibile până azi şi încă nu au fost controlate pe deplin. Zona din jurul epicentrului exploziei nu va putea fi locuită pentru câteva sute de ani, generaţia de copii născuţi în acea perioadă având probleme grave de sănătate. Subiectul, deşi trecut cu vederea de mulţi, planează încă asemeni unui nor negru asupra vieţilor locuitorilor ucrainieni. Printre cei interesaţi de ceea ce s-a întâmplat în 1986 se numără tinerii, accidentul nuclear reflectându-se în versurile cântecelor lor sau chiar în jocurile video. ”Cernobîl pentru totdeauna” va fi proiectat la Astra Film Cinema, în Piaţa Mică, nr 11, biletele fiind puse în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecţiei. Informaţii la tel: 0751.166.516
365 de ferestre spre lume


Cinemateca Astra Film este organizată de Astra Film, CNM Astra şi Consiliul Judeţean Sibiu. A fost iniţiată în 2007 şi a făcut parte din programul Sibiu Capitală Culturală Europeană, cu titlul 365 de ferestre spre lume, fiind singurul proiect cultural cu desfăşurare zilnică pe parcursul întregului an. De atunci, mii de pasionaţi ai filmului documentar au avut şansa de a se întâlni cu producţii valoroase din întreaga lume la Cinemateca Astra Film din Sibiu.
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...