* Două noi expoziţii ne pregăteşte în această săptămână Muzeul Naţional Brukenthal: prima dintre ele ne duce în atmosfera Crăciunului, iar o a doua ne indică posibile cadouri de Crăciun - bijuteriile*
"Simboluri vegetale şi animale de Crăciun şi Anul Nou" este genericul sub care Muzeul Naţional Brukenthal deschide o nouă expoziţie, joi, ora 12, la sediul Muzeului de Istorie Naturală. Inedită nu e tema aleasă, ci faptul că expoziţia este realizată împreună cu studenţi masteranzi ai Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu din cadrul Universităţii "Lucian Blaga". "Expoziţia este cea mai complexă formă de transmitere a informaţiei, aşa că studenţii au luat parte la toate etapele, de la cele de concept, la cele de promovare. Este o expoziţie de atmosferă, care se potriveşte acestei perioade a anului şi poate fi vizitată de părinţi şi bunici, alături de copii", spune Dana Roxana Hrib, curator expoziţie.
Cel de-al doilea eveniment expoziţional promite să le răsfeţe pe doamne şi domnişoare: timp de trei zile, Galeriile de Artă Contemporană (Sibiu, str. Tribunei nr.6) vor găzdui o nouă ediţie a Bursei-Expoziţie de minerale. Ca de obicei, vedete vor fi bijuteriile realizate din pietre preţioase sau semipreţioase, precum şi obiectele decorative. Bursa de minerale poate fi vizitată de vineri până duminică, orele 10-18.


Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...