Baza de date a Ministerului Afacerilor Interne va fi accesibilă şi Poliţiei Locale Avrig
Serviciul Public Poliţia Locală Avrig din cadrul Primăriei
oraşului Avrig, va avea acces la baza de date a Ministerului
Afacerilor Interne (MAI), în scopul îndeplinirii atribuţiilor
legale ce sunt în sarcina acestei structuri.
Accesul la baza de date a MAI va fi posibil imediat după ce
reprezentanţii unităţii administrativ teritoriale şi cei ai
Inspectoratului Judeţean de Poliţie al Judeţului Sibiu vor semna
un protocol de colaborare în acest sens, Consiliul Local Avrig
aprobând deja încheierea documentului, printr-o hotărâre adoptată
în cadrul ultimei şedinţe ordinare.
Prin încheierea acestui protocol se urmăresc prevenirea şi
combaterea faptele antisociale, creșterea gradului de siguranță
civică a cetățenilor, asigurarea și menținerea ordinii și
siguranței publice pe raza orașului Avrig.
Când protocolul va fi operaţional, reprezentantul Poliţiei Locale
Avrig va putea accesa baza de date a MAI pentru evidenţa
informatică a persoanelor date în urmărire şi a persoanelor
dispărute – “Urmăriţi", evidenţa informatică a furturilor de
auto săvârşite în România şi a celor săvârşite în alte state
sesizate oficial Poliţiei Române - "Furt auto", registrul
naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor
înmatriculate, registrul naţional de evidenţă a persoanelor.
Accesul la baza de date a MAI va fi unul foarte strict, atât din
punct de vedere al numărului de persoane ce au această
posibilitate, cât şi în ceea ce priveşte barierele de securitate
impuse de autorităţi şi reglementările legale în vigoare.
La dezbaterile ce au precedat adoptarea hotărârii privitoare la
aprobarea încheierii protocolului cu IPJ Sibiu, primarul oraşului
Avrig, Adrian Dumitru David, a ţinut să precizeze că acest
document nu a putut fi încheiat până acum deoarece unitatea
administrativ teritorială nu a putut îndeplini anumite condiţii
tehnice şi de siguranţă.
D.F.


Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...