Vasile ANTIPA
Un apartament din Copşa Mică a fost cuprins de flăcări sâmbătă seara, puţin după ora 21, din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică. Proprietarii apartamentului nu erau acasă în momentul producerii incendiului, vecinii sesizând la un moment dat mirosul de fum. Au încercat să intre în apartament să stingă focul, însă nu au reuşit. Alertaţi, pompierii medieşeni s-au deplasat la faţa locului, reuşind să stingă focul după o jumătate de oră. „Sâmbătă seara am fost sesizaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu în Copşa Mică, în blocul 39 din colonia Laborator. Locuitorii din bloc au încercat să intre în apartamentul cuprins de flăcări, însă nu au reuşit din cauza uşii metalice de la intrare. În urma incendiului a ars un pat, iar mai multe bunuri din apartament au fost degradate”, ne-a declarat plutonierul major Bogdan Brânză, ofiţer relaţii publice în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.
Pompierii din Mediaş au deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au condus la producerea acestui incendiului de la Copşa Mică.


Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Întregul lot de exponate (mostre) aflat în expoziţia Fabricii de Sticlă Avrig, societate comercială ce a avut o tradiţie deosebită...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Dacă te muți într-o nouă casă, cu siguranță că entuziasmul este mare. Din ce în ce mai mulți tineri aleg...
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USR pe proiectul Legii Bugetului.
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
foto: gov.ro
"...Vom continua să avem o discuţie foarte aplicată legată de îndeplinirea ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
[image=175502]
[image=175503]
[image=175504]
[image=175505]
[image=175508]
[image=175506]
...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 29 DECEMBRIE
· între...