În urmă cu 100 de ani, Antanta prin a sa Comisie Interaliată de la Viena, fără să invite pe români, a semnat la Belgrad cu Ungaria un armistiţiu pe 13 noiembrie 1918, prin care recunoştea că partea din Transilvania situată la nord de cursul Mureşului aparţine Ungariei. Şi apoi la începutul tratativelor de pace de la Paris aliaţii noştri au procedat la fel, considerând că primul ministru I. C. Brătianu nu poate să mai fie parte în procesul de pace, deoarece România nu a respectat Tratatul de alianţă cu Antanta semnat pe 17 august 1916, la Bucureşti, pentru că a încheiat cu Puterile Centrale pe 7 mai 1918 la Buftea, pacea separată dezastruoasă, adică capitularea Regatului României in faţa Puterilor Centrale. Regele Ferdinand nu a promulgat Pacea de la Buftea, iar guvernele Ardealului de la Arad şi Sibiu nu au recunoscut acea pace prin Proclamaţia de la Alba Iulia. În locul lui Brătianu şi Titulescu, pentru România au fost recunoscuţi de aliaţii noştri, drept negociatori în procesul de pace de la Paris, Regina Maria şi Alexandru Vaida-Voevod, ministrul de Externe al Consiliului Dirigent de la Sibiu. Pentru că prezenţa trupelor regale în Transilvania producea greutăţi României în tratativele de la Paris, s-a hotărât retragerea lor completă din Ungaria şi Ardeal.

Pe 25 noiembrie 1919 Comanda­mentul Trupelor din Transilvania, prin ordinul de operaţii nr. 34, a dispus o nouă ocupare a teritoriului dintre Tisa şi Carpaţii Orientali, numai de trupele ardelene astfel:
- Zona I de ocupaţie, Grupul Tisa, între Tisa şi Apuseni, ocupată de diviziile XX şi XXI, comandate de general Traian Moşoiu, comandamentul la Oradea.
- Zona II, Ardealul de la nordul Mureşului, ocupată de diviziile XVI şi XVII, comandate de generalul Nicolae Petală, comandamentul la Cluj.
- Zona III, Ardealul din sudul Mureşului de la Gyula la Sfântu Gheorghe, ocupată de Armata 7 cu diviziile XVIII şi XIX comandate de generalul Ioan Boieru, cu comandamentul la Sibiu. (Precizez că tot la Sibiu a funcţionat înainte de 1 noiem­brie 1918 şi comandamentul trupelor austro-ungare din Transilvania, unde erau încartiruite Regimentele ungureşti: 24 şi 30 Honvezi, Regimentele austriece: 31 şi 52 infanterie, dar şi Regimentele: 12 Artilerie de Munte, 35 Artilerie de Câmp şi 36 Artilerie Grea.)
Retragerea acestor trupe ardelene din Ungaria şi din Serbia pe teritoriul naţional s-a încheiat la 30 martie 1920.
Conform ordinului nr. 25230 al Corpului 6 Armată de la Cluj, la 21 aprilie 1920 s-a desfiinţat Comandamentul Trupelor de Vest.
Efectivul trupelor române în perioada de maximă ocupaţie a Ungariei, 19 august - 4 octombrie 1919 a fost de 276.611 militari, din care 7.425 ofiţeri şi 269.186 trupă. Sumele cheltuite cu între­ţinerea armatei române pe timpul ocu­paţiei Ungariei s-au cifrat la 382 776 370 lei, sau 132 843 291 ff. Aceste sume au fost un efort financiar şi material deosebit, după trei ani de război cu nemţii, ungurii, bulgarii şi ruşii.
Din 1920 până în 1944 revizionistul Mikloş Horty a devenit regent al Ungariei şi zicea în octombrie 1919 într-un "memorandum": "Inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că cele mai mari pretenţii teritoriale sunt împotriva ei şi pentru că este cea mai puternică dintre statele vecine. De aceea principalul ţel al patriei noastre (Ungaria), este rezolvarea problemelor cu România, prin recurgerea la arme." Acest Horty a închis, înfometat, bătut, schingiuit şi executat pe foarte mulţi români rămaşi dincolo de Tisa, dar şi în Ardealul de Nord imediat după întoarcerea delegaţiilor
de la Alba Iulia în decembrie 1918, dar şi după dictatul de la
Viena din 30 august 1940.
Şi în ziua de azi Ungaria continuă cu aceleaşi practici iredentiste privind Transilvania, aşa cum au demonstrat evenimentele de la Ziua Eroilor din 6 iunie 2o19, desfăşurate la cimitirul militar Valea Uzului din Primul Război Mondial. Aceşti extremişti iredentişti nu văd că în cimitirele ortodoxe şi greco-catolice din Transil­vania îşi dorm somnul de veci eroii români lângă eroii unguri pe care nu-i tulbură nimeni de 100 de ani, ca în cimitirul ortodox al satului Mag din judeţul Sibiu, unde sunt înmormântaţi împreună ungurii cu românii: slt. Nicolai Popescu, sol. Ioan Topârceanu, sol. Necula Pavel, sol. Petru Dobre din Reg. 5 Vânători Tecuci cu ungurii: sol. Iosif Beceşi, sol. Alex Lojiţi, sol. Gh. Felbişi, sol. Peter Rojter din Reg. 30 Honvezi Sibiu.
Al doilea guvern românesc al Tran­silvaniei independente a fost Consiliul Dirigent, ales pe 2 decembrie 1918 în sala Tribunalului Alba de Marele Sfat Naţional al Transilvaniei ce avea 250 de parlamentari aleşi de adunarea de la 1 De­cembrie. Acest guvern ardelean a funcţionat o săptămână la Alba Iulia, un an  la Sibiu şi două luni la Cluj până la 4 aprilie 1920 şi a elaborat peste 3 000 de documente administrative, politice şi militare. Primul guvern românesc de la Arad, pentru continuitate, şi-a impus oamenii săi de încredere în Consiliul Dirigent .
Pentru a înţelege mai bine evenimentele relatate şi rolul militarilor români din Transilvania în Austro-Ungaria, fac câteva completări. După 15 octombrie 1918 împăratul Imperiului Habsburgic, Carol I de Austria, a înţeles că a pierdut războiul şi imperiul se afla în mare pericol de destrămare. În disperare de cauză a încercat să pună în aplicare planul de federalizare  a imperiului gândit de arhiducele Franz Ferdinand, cel care a fost împuşcat la 28 iulie 1914 pe un pod la Sarajevo, de studentul sârb Muncilo Krailici, crimă care a dus la declanşarea Primului Război Mondial. Împăratul Carol de Austria a încercat să transforme un stat feudal despotic, Imperiul Habsburgic, într-un stat federal modern, denumit Statele Unite ale Austriei Mari, după modelul american format din statele federale: Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Transilvania, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Slovenia, Silezia, Galiţia, Pocuţia şi Bucovina. Deoarece conducătorii aus­trieci şi unguri erau total împotriva acestui plan pentru că îşi pierdeau multe din  privilegiile istorice, împăratul a decis să se folosească de armatele din Tran­silvania conduse de cei 3 generali români Ioan Boeriu, Alexandru Hanzu şi Dănilă Pop, care au comandat pe front majoritatea regimentelor ardelene. Împăratul a retras aceste trupe de pe front după 10 octombrie 1918 şi le-a amplasat la Viena, Praga, Bratislava şi Budapesta, unde au asigurat paza şi ordinea publică, paza familiei imperiale, a funcţionarilor şi instituţiilor statului. Aceste trupe au reuşit să constituie statul federal Cehoslovacia pe care la plecare l-au predat "şusnicilor", adică guvernanţilor locali agreaţi de împărat.
Evenimentele s-au precipitat pe front, împăratul a fost obligat de trupele franceze şi italiene să fugă de la Viena la Balaton, iar trupele ardelene comandate de cei trei generali, rămase fără împărat au plecat spre Transilvania.
Armata ţaristă rusă, cel mai puternic duşman al Germaniei şi Austro-Ungariei, a fost scoasă de pe front la sfârşitul anului 1917 de serviciile secrete germane, care l-au ajutat pe spionul lor Vladimir Ilici Lenin să vină din Elveţia la Petersburg, să omoare toată familia Ţarului Nicolae II,  să declanşeze războiul civil din Rusia, numit de comunişti "Marea Revoluţie din Octombrie", război civil
care a decimat poporul rus până după moartea lui Stalin.
La rândul lui, omul nemţilor, Lenin  l-a instalat în martie 1918 cu trupele sale speciale, Brigada 80 internaţională şi cele două brigăzi ruseşti numite în bibliografia românească "independente", pe bolşevicul Bela Kun la Budapesta şi a declarat Republica Sovietică a Sfaturilor din Ungaria pe care a lichidat-o armata română în august 1919. Tot militarii români au oprit în octombrie şi noiembrie 1918 jafurile, răzbunările, crimele şi vio­lurile comise de soldaţii bolşevizaţi întorşi de pe front la Viena şi Praga, au păzit ordinea şi siguranţa publică oprind de­zas­trul războiului civil început între  bol­şevicii unguri şi marii latifundiari unguri.
Tot Lenin prin spionii săi a organizat insurecţia bolşevică de la München şi a proclamat Republica Sovietică Bavaria, lichidată în decembrie 1918 de trupele germane ce s-au întors  de pe frontul de la Somme. Am spus în alt articol că în acele trupe se afla şi caporalul Adolf Hitler, acei soldaţi s-au radicalizat şi au fost nucleul iniţial al naţional-socialiştilor ce au adus la putere în 1933 pe Hitler, care împreună cu susţinătorii săi au declanşat cel de al II-lea război mondial.

Ing. Ilie Hanzu