Tribuna
60 de ani, cu bucurie
Alexandra CHEŞCU
1513 vizualizari
60 de ani, cu bucurie

Emoţia şi bucuria şi-au făcut recent loc în Parcul Astra. Aici s-au aflat fostele eleve ale Liceului Pe­dagogic de Fete Sibiu, cele care în anul 1952, cu exact 60 de ani în urmă, îşi luau adio de la băncile liceului. Îmbrăcate cochet, cu pălării care le fereau de soare, fostele absolvente s-au întâlnit cum o fac de ani de zile, de Sfântul Petru şi Pavel, pentru a sărbători scurgerea a încă unui an de la fericitul eveniment. "Mă simt minunat să-mi văd colegele", a spus una dintre participantele la întâlnirea încărcată de emoţie şi aducere aminte.
Primii paşi ai zilei dedicate revederii au fost făcuţi pe aleile Parcului Astra, care au constituit punctul de întâlnire, după care fostele cadre didactice au mers împreună în Corpul B al Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu, unde au discutat pe tema "Anul 2012, un sfârşit sau un început?", după cum a spus Maria Pal, una dintre organizatoarele evenimen­tului. Ziua festivă nu s-a oprit însă aici, pentru că cei 60 de ani scurşi de la absolvire au fost sărbătoriţi la un restaurant. Alături de Maria Pal, evenimentul de bucurie a mai fost organizat şi de Ana Năfrăniţă.          



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna